Alexandra Mircea
Feedback pentru un copil încrezător sau cum reacționăm la greșelile copiilor

Recent, am văzut pe Instagram o postare care m-a „blocat”. Timp de câteva zile mi-au răsunat în cap cuvintele de acolo.
Suna cam așa: ”maică-ta care îți rupea pagina pentru că ai făcut un bastonaș puțin mai strâmb decât restul e motivul pentru care acum procrastinezi și cele mai simple task-uri”.
Am zburat în timp înapoi în copilărie, mai precis în sala de clasă la școală. Am văzut caiete aruncate pe jos, tonul ridicat dacă cumva greșeam ceva, amenințări, tăieturi, foi rupte și o învățătoare rigidă, dură. Mult prea dură.
Copilul Alexandra a învățat atunci că e musai ca tot ce face să fie perfect, că greșelile se pedepsesc și nu sunt permise. Și că, dacă ceva nu e perfect, mai bine să nu îl facă.
20 de ani mai târziu, adultul Alexandra - trainer și profesor - vrea să facă lucrurile altfel. Adică să spargă și să schimbe tiparele în care a crescut.
Am adunat mai jos câteva sfaturi care să vă ajute să navigați mai lin prin momentele în care le dați copiilor feedback. Toate au fost testate de mine în lucrul cu copiii. Desigur că deseori mă simt provocată de ei, însă mă mână viziunea mea despre o educație cu blândețe.
1. Calmul nostru cel de toate zilele
Cel dintâi nu este întâmplător, deoarece emoțiile stau la baza navigării cu succes a unei situații tensionate. Este important să evităm reacțiile furtunoase, puternice, să fim calmi înainte de a vorbi cu copilul. Copiii îți văd și simt întâi reacția, iar mai apoi aud ce vrei să le spui. Un copil se va simți mereu în siguranță să vorbească, să se destăinuie unui părinte/persoană alături de care se simte în siguranță. Toți avem nevoie să ne simțim ascultați când știm că am greșit, că avem acel spațiu sigur care ne va găzdui.
*E important să avem discuții cât mai „la cald”, însă nu în orice condiții. Un adult calm poate susține copilul.
Ce poți spune?
„Am nevoie de o pauză, revin în 10 minute.”
Dă-ți un răgaz și respiră, meditează, scrie despre ce simți. Dacă nu ești sigur ce să spui, întreabă-te:
Cum îl ajută acest feedback pe copilul meu?
Este ceea ce vreau să spun folositor sau e doar nemulțumirea mea?
Cum se aliniază acest feedback la viziunea mea de parenting?
2. E despre copil, nu despre noi
De multe ori luăm personal greșelile copiilor și ne gândim „Cum nu a reușit asta? Am repetat de atâtea ori”. Ei bine, dezamăgirea nu este a copilului, este a noastră. Când punem accentul pe ce simțim noi vizavi de fapta lor, îi facem pe copii să fie și mai tensionați, creează rușine - moment în care nu mai pot învăța ceva din acea situație.
Când reflectorul este pe copil, nu pe cum ne simțim noi, îi ajutăm să-și proceseze emoțiile și să abordeze altfel situația data viitoare.
Ce poți spune?
Cum te simți?
Cum crezi că ai putea reuși?
Ce crezi că ai putea schimba?
3. Arată-i copilului că și tu faci greșeli
Acum ceva timp mi s-a întâmplat să uit acasă un material pe care trebuia să-l folosesc cu copiii. M-am panicat și voiam să schimb activitatea cu totul, nu concepeam să fac așa ceva. Când am ajuns în sală, am decis să fiu sinceră cu ei și să le spun adevărul.
Prima reacție a fost cam așa: „tu chiar faci și din astea?” M-au ascultat și au avut parcă mai multă blândețe decât am avut eu cu mine. Le-am explicat că e perfect în regulă să greșim, să uităm, contează cum ne reparăm greșeala după. Reacția lor a fost cea care m-a făcut să înțeleg că ei nu au nevoie ca noi să fim perfecți, ci doar să fim. Greșelile ne fac autentici.
Vulnerabilitatea este un punct de creștere
Când suntem vulnerabili vizavi de greșelile noastre, ajută să avem compasiune față de noi, căci aceea va fi vocea pe care o va folosi copilul atunci când va face o greșeală.
Ce poți face?
Când povestiți despre cum a decurs ziua, spune-i copilului o situație cu care te-ai confruntat și pe care ai reușit să o depășești. Menționează ce ai învățat din asta. Întreabă-l dacă și el a avut o situație pe care a depășit-o, cum a făcut asta și ce a învățat..

4. Nu suntem greșelile noastre
Mi s-a întâmplat nu o dată, ci de mai multe ori să fiu complet absorbită de o simplă greșeală. Așa de tare, că parcă am uitat complet de întregul ființei mele, de restul calităților și lucrurilor la care mă pricep. Cum putem cultiva un mindset sănătos?
Amintește-i copilului:
Ești un copil bun, care a făcut o greșeală.
Știu că e greu, am încredere că vei reuși.
Cred în tine, ai atât de multe calități.
Ai tot ceea ce-ți trebuie pentru a face orice îți propui.
5. Arată interes față de munca copilului
Sunt cu siguranță momente în care nu înțelegem nimic din ce a zis copilul, ori ni se pare din start că știm unde a greșit și cum putem să-l ajutăm. Evită să spui „Nu înțeleg nimic din ce ai făcut aici” sau „Ai făcut o varză” - copilul va deveni defensiv, poate chiar rușinat. Poți să-i spui: Când ai făcut așa ____ ai vrut să se întâmple ____? Astfel, arăți interes față de ce munca copilului și apreciere pentru eforturile sale.
Ești pregătit(ă) să renunți la perfecționism în fața ta și a copilului tău?
Am trăit ani de zile sub umbra perfecționismului. Începe prin a te ierta pe tine atunci când simți că ai greșit în fața copilului tău. Cu siguranță, el va simți și va aprecia că îți oferi respectul pe care îl meriți și se va simți confortabil să imite acest comportament sănătos.
Vrei să afli mai multe detalii despre cum poți practica feedback-ul pentru un copil încrezător? Scrie-mi la salut@alexandramircea.training, sau înscrie-ți copilul la unul dintre proiectele disponibile pe site. Prima sesiune este gratuită.